YouTube a anunțat vineri că va reduce calitatea de streaming în Uniunea Europeană pentru a evita blocarea rețelei de internet, deoarece mii de europeni, constrânși de epidemia de coronavirus, trec la munca de acasă, anunță Reuters, citată de Mediafax.
YouTube este a doua companie, după Netflix, care a reacționat, după ce șeful comisarul european Thierry Breton a cerut platformelor de streaming să scadă calitatea videoclipurilor lor, pentru a preveni supraîncărcarea rețelei. Videoclipurile reprezintă o parte substanțială din traficul de internet.
Mișcarea a venit după ce Breton a vorbit cu CEO-ul Alphabet Sundar Pichai și cu CEO-ul YouTube, Susan Wojcicki.
Compania a declarat că a văzut doar câteva vârfuri de utilizare, dar a decis să acționeze pentru a reduce la minim stresul asupra sistemului.
De asemenea, un purtător de cuvânt a declarat că decizia include Marea Britanie.
Furnizorii de telecomunicații europeni, de la Vodafone la Deutsche Telekom, au raportat o creștere în traficul de date în ultimele zile, forțându-l pe Breton să emită apelul său preventiv, înainte ca internetul să se oprească.
Breton dorește ca internetul să poată face față serviciilor importante, cum ar fi asistența medicală și învățământul online.
Netflix a declarat joi că va reduce rezoluția, care determină calitatea și dimensiunea fișierelor sale audio și video, pe toate fluxurile sale din Europa timp de 30 de zile, efectiv reducându-și traficul în rețelele europene cu aproximativ 25%.
Sursă Foto: Pixabay